RECUPERAREA ACTIVĂ A PACIENTULUI
Programul de recuperare este constituit din totalitatea procedeelor care ajută la recuperarea fizică și
psihică a pacienților care au suferit de diferite afecțiuni.
Reabilitarea trebuie instituită cât mai curând posibil, pentru a asigura desfășurarea unei vieți normale.
Metodele de reabilitare diferă în funcție de fiecare persoană, însă au același scop:
– dobândirea unui status funcțional care să ofere independența și ajutor minim din partea
celorlalte persoane;
– acomodarea fizică și psihică a persoanei cu schimbările determinate de boală;
– integrarea corespunzatoare în familie și comunitate.
Funcțiile motorii (folosirea membrelor, mersul) se recuperează după un interval relativ scurt de timp, de
aceea este foarte important ca reabilitarea și recuperarea fizică să se înceapă cât mai curând posibil.
Pacientul este încurajat să se ridice din pat și să încerce să facă câțiva pași. În unele cazuri acest proces
poate să dureze până ce pacientul își reface forța musculară și învață să păsească din nou (învață să
meargă a doua oară).
Recuperarea inițială variază de la un pacient la altul, în functie de mai mulți factori, precum: afecțiunea
de care a suferit, vârsta pacientului și bolile asociate.
De asemenea, recuperarea necesită multă rabdare și sprijin din partea personalului sanitar precum și a
familiei și prietenilor.
Programul de reabilitare include următoarele:
– exerciții fizice;
– tratament medicamentos (dacă este necesar);
– consiliere psihologică;
– incurajarea activităților sociale (plimbările, cititul, privitul televizorului, etc);
– participarea în diferite programe educationale;
– stil de viață sănătos;
– încurajarea unor activități care îi pot oferi independența necesară desfașurării unei vieți normale.
Reabilitarea este un proces îndelungat care poate să necesite răbdare și timp, și care poate să declanșeze
episoade recurente de depresie.

În acest caz se recomandă consilierea psihologică și tratamentul medicamentos de specialitate.

Tulburările de limbaj și comunicare pot încetini recuperarea pacientului, astfel că reintegrarea socială poate fi, de asemenea, mai grea.

Este bine ca pacientul să discute cu familia despre frustrările pe care le are, pentru a trece mai usor peste acestea.